Ministrul Apărării reacționează: Militarii nu au pensie specială, ci pensie de serviciu, iar Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni și cei care nu

Ministrul Apărării reacționează: Militarii nu au pensie specială, ci pensie de serviciu, iar Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni și cei care nu
Mediafax Foto / Ciprian Hord
Publicat: 09/02/2020, 13:45

Ministrul Apărării Nicolae Ciucă a explicat faptul că militarii nu au pensie specială, ci pensie de serviciu, iar Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni și cei care nu, deoarece participarea la teatre de operații este posibilă cu sprijinul colegilor din țară.

„Despre pensii… o chestiune pe care o putem înţelege şi într-o altă notă decât cea a pensiilor militare. Pentru că atunci când vorbeşti de o separare la nivelul instituţiei militare, eu cred că obiectivul nu este acela de a analiza într-un mod onest şi echitabil situaţia pensiilor ci, mai degrabă, de a induce o stare de frământare şi nelinişte într-o instituţie de bază, fundamentală, a statului român, care se bucură de încrederea şi suportul populaţiei într-un procent covârşitor de mare”, a scris pe pagina sa de Facebook Nicolae Ciucă.

„Instituţia militară, prin definiţie, este o instituţie coezivă, sinergică. Din momentul în care au intrat pe porţile liceului militar au învăţat împreună, au muncit împreună, au desfăşurat activităţi specifice împreună, s-au dezvoltat în carieră împreună, au fost în misiuni împreună.

O astfel de separaţie, menționez încă o dată, este greu de acceptat, motiv pentru care nici nu am intervenit să o comentăm la vremea respectivă, pentru că mi s-a părut o intervenţie cât se poate de neavenită. Pentru că afectează şi „targetează” în mod deosebit una dintre instituţiile de bază ale statului român care, alături de celelalte – pentru că militari nu sunt numai în armată, militari sunt şi în celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care au în spirit aceeaşi natură a acţiunii şi anume cea caracterizată de coeziune şi tot unitar”, a continuat acesta.

Militari nu sunt numai în armată – militari sunt şi în celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

„Militarii nu pot să-şi adauge absolut niciun bonus sau coeficient în ultima lună, înainte de a ieşi la pensie, pentru că, în baza legii, singurul drept pe care îl avem de a alege atunci când ieşim la pensie este segmentul acesta de şase luni consecutive din ultimii cinci ani, în baza căruia se calculează pensia, iar pensia începe de la plafonul de 65% şi nu depăşeşte 85%. Ca atare, indiferent despre cine discutăm dintre cei care ies la pensie în uniforma militară pe baza legii, nu depăşesc salariul net în plată la ieşirea la pensie”, a explicat ministrul.

Precizările vin în contextul în care au fost discuții despre o separare în cadrul Armatei în privința pensiilor – cei care au participat sau nu la misiuni.

„Doar ca să înţeleagă cei care sunt mai puţin familiarizaţi cu terminologia, dar şi cu sintagmele din domeniul militar, precizez că pentru a susţine un militar în teatrele de operaţii este nevoie de 9 -12 oameni în activităţile de suport. Noi nu ne putem îndeplini misiunile, oriunde am fi, fără să ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă liniile de suport logistic, liniile de suport tehnic, liniile de suport moral, care au o componentă considerabilă în ceea ce înseamnă succesul acţiunii militare”, mai scrie ministrul Apărării.

Armata nu trebuie separată în „cei care au fost în misiuni şi cei care nu au fost”.

„Noi nu puteam să mergem în misiuni în dacă nu erau cei din ţară care să ne sprijine în executarea misiunilor. Pericolul şi tot ceea ce înseamnă cadrul de desfăşurare a acţiunii militare este asumat de fiecare dintre noi, inclusiv de logisticieni, pentru că logistică se face şi în teatrul de operaţii”, se mai arată în postare.

Militarii nu au pensie specială, ci beneficiază de pensie militară de serviciu, atrage atenția ministrul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Reguli obligatorii pentru cei cu CONT la BANCĂ. S-a stabilit exact ce trebuie să faci...
Amenzi pentru mașina vândută. Ce pot face foștii proprietari
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×